C. N. S. "C E T A T E" D E V A---------------JUDO-------------

calea supletii

 

(1860-1938)

Fondatorul judo-ului

 

Artele Martiale

 

 

Se cunosc mai mult de 1000 de forme de arte martiale răspândite prin toată lumea si care datează de mai bine de 2000 de ani. Momentul si locul de început al artelor martiale este necunoscut. În cultura vestică putem data dezvoltarea artelor martiale cum ar fi: tragerea cu arcul si luptele încă din Grecia antică. Totusi se pot găsi dovezi că artele martiale erau practicate încă din vechiul Babilon.

În Orientul depărtat dezvoltarea artelor martiale este un pic mai obscură. Este acceptat faptul că artele martiale îsi au rădăcinile în vechea Chină alături de călugării care foloseau tehnici de luptă fără arme pentru a se proteja. Nu sunt cunoscute primele tehnici de luptă fără arme. Combinatiile între diferitele forme de luptă erau necunoscute. În ciuda dorintei clasei conducătoare de a păstra tehnicile de luptă fără arme secrete, prin comert si emigrare, artele martiale s-au răspândit din China în tot Orientul. Cea mai veche cronică referitoare la artele martiale este Nihon Shoki, care vorbeste despre luptele japoneze și datează din 720 e.n. De atunci artele martiale s-au dezvoltat într-o mare varietate de sisteme care au fost predecesoarele artelor martiale existente astăzi. În ciuda dezvoltării mai multor tipuri de arme, luptele corp la corp rămân un stil practicat în toată lumea.

 

 

Istoria Judo-ului

 

 

Originea artelor martiale japoneze este foarte vagă si lucrurile cunoscute astăzi sunt mai mult legendă decât adevăr. Totusi, sistemul artelor martiale takenouchi-ryu fondat în 1532 este considerat începutul formelor de jujutsu japonez. Fondatorul sistemului preda jujutsu într-o manieră bine structurată.

În următorii câteva sute de ani, artele martiale au fost perfectionate de Samurai care studiau toată viata 20-30 de forme de arte martiale. Dintre toate, numai una singură era bazată pe autoapărarea neînarmată-jujutsu. Până la jumătatea secolului al XIX-lea, exista un număr de 700 de forme diferite de jujutsu. Cele mai populare erau : takenouchi-ryu, jikishin-ryu, kyushin-ryu, yoshin-ryu, mirua-ryu, sekiguchi-ryu, kito-ryu și tenshin-shinyo-ryu, ultimele două contribuind la dezvoltarea judo-ului.

În această perioadă politica japoneză a devenit un haos. Vizita lui Commodore Perry în Japonia în 1855 a schimbat de asemenea civilizatia japoneză prin deschiderea unei noi lumi. În 1868 conducerea imperială a fost restaurată (Restaurarea Meiji) și declinul clasei Samurailor a început alături de un declin rapid în toate artele martiale. Cu toată că guvernul nu a interzis oficial artele martiale, oamenii nu erau încurajati să învete sau să le practice  deoarece statul era considerat mai important decât individul. Ceea ce era odată gloria samurailor acum nu era bine privit, iar multe scoli bune de jujutsu au început să dispară.

Pentru a supravietui în timpul Restauratiei Meiji, Budo s-a modificat, devenind o unealtă de a cultiva individul si a îl face o persoană mai bună pentru binele tuturor. Ca rezultat, budo si-a găsit loc în educația fizică si sport.

Sportul oferea lucrul în echipă care era benefic pentru toti si de asemenea dezvolta individul. Era o educațte fizică completă și nu doar un joc. Dr. Jigoro Kano este acreditat pentru supravietuirea jujutsu în timpul Restauratiei Meiji. El a preluat jujutsu si l-a adaptat nevoilor vremii. Noua sa metodologie a fost numită judo.

În 1882, Dr. Jigoro Kano (Părintele Judo-ului) a făcut un studiu referitor la aceste tehnici străvechi de autoapărare si pe cele mai bune le-a înglobat într-un sport cunoscut sub numele de Kodokan Judo.

 

 

Fundarea Judo-ului

 

 

În satul pescăresc Mikage, lângă Kobe, în Japonia, s-a născut Jigoro Kano pe 28 octombrie 1860. În 1871, familia lui Kano s-a mutat în Tokyo.

Copil fiind, Kano era firav, slab, mic de înăltime și bolnăvicios. Împotriva sfatului doctorului, Kano a decis să facă ceva pentru a îsi îmbunătăti sănătatea si în acelati timp să învete să se apere. La vârsta de 18 ani s-a înscris în scoala de jujutsu Tenjin Shinyo ryu. Sub tutela lui Fukuda Hachinosuke, Kano si-a început călătoria spre bunăstarea fizică. Tenjin Shinyo ryu era o artă martială blândă care aborda mai mult armonia decât lupta, cu toate că includea și tehnici de lovitură si de apucare.

După ce a studiat la Tenjin Shinyo ryu, Kano s-a transferat la scoala Kito ryu pentru a studia cu Tsunetoshi Iikubo. Această formă de jujutsu era mult mai blândă si mai moderată.

În acele vremuri Kano a început un studiu sistematic și cuprinzător al celorlalte forme de jujutsu, cum ar fi sekiguchi-ryu si seigo-ryu. El a înteles foarte repede că râvnea la o cunoastere mentală care lipsea din învătăturile maestrilor săi. Încerca să înteleagă superioritatea controlului pe care maestri lui o dobândiseră. A studiat de asemenea manuscrise ale fondatorilor diverselor scoli, I Ching (Cartea Schimbărilor), filosofia Lao-Tsze.

În 1880, Kano a început să regândească tehnicile de jujutsu pe care le învătase. Vroia să combine cele mai bune tehnici învtate de la diversele scoli într-un sistem pentru a creea un program de educatie fizică care să dezvolte atât calitătile fizice cât si cele mentale. În plus, credea că tehnicile pot fi practicate sub forma unui sport dacă tehnicile mai periculoase erau excluse.

Astfel, în 1882, a extras din străvechiul jujutsu cele mai bune aruncări si apucări, a adăugat si câteva elemente personale si a eliminat tehnicile periculoase de lovituri de mâini si picioare. Kano, la vârsta de 22 ani, a prezentat noul sport obținut (judo). L-a denumit Kodokan Judo. Termenul de Kodokan se desparte în ko (lectură, studiu, metodică), do (drum sau cale) si kan (sală sau loc). În consecintă se obtine “un loc pentru a studia calea”. Similar, judo se împarte în ju (lin) și do (drum sau cale) obtinându-se “calea lină”.

Kano si-a înfiintat scoala de judo, intitulată Kodokan, în templul budist din Tokyo, Eishoji. Ulterior scoala s-a dezvoltat si s-a mutat. Primul Kodokan avea doar 12 saltele (12 x 18 picioare, aprox. 3,65 x 5,48 metri) si nouă studenti în primul an. Astăzi Kodokan are peste 500 de saltele si mai mult de 1 milion de vizitatori anual.

Devotamentul lui Kano către judo nu a interferat cu progresul său academic. A studiat literatura, politica, economia politică si a absolvit Universitatea Imperială din Tokyo în 1881.

În 1886, datorită rivalitătii dintre scolile de jujutsu și cele de judo, s-a organizat un concurs pentru a determina care artă este superioară. Studentii lui Kano au câstigat usor competitia, stabilindu-se astfel superioritatea judo-ului si a principiilor si tehnicilor sale practice.

Categorisirea Kodokan Judo a fost definitivată în 1887. Kodokan avea trei teluri: educatia fizică, eficienta în concurs si antrenamentul mental. Structura sa ca o artă martială era de asa natură încât putea fi practicat ca un sport competitiv. Loviturile, suturile, anumite luxatii și alte tehnici prea periculoase pentru competitii erau predate doar studentilor avansati.

Începând cu 1889, Kano a părăsit Japonia pentru a vizita Europa si Statele Unite. A călătorit peste hotare de 8 ori pentru a propaga judo si de câteva ori pentru a participa la Jocurile Olimpice și la întâlnirile diferitelor Comitete. În ciuda conditiilor grele de muncă, mai multi studenti ai lui Jigoro Kano si-au dăruit existenta propagării judo-ului în tări străine.

În 1892, judo a început să se răspândescă în toată lumea, odată cu citirea de către Takashima Shidachi în fata societătii japoneze din Londra a istoriei si dezvoltării judo-ului.

În 1895, Kano a clasificat aruncările din judo în Go Kyo No Waza. În 1900, a fost înfiintată Asociatia Purtătorilor de Dani Kodokan.

Pe 24 iulie 1905, reprezentanții principalelor scoli de jujutsu (ryu) din Japonia s-au adunat la Institutul Butokukai din Kyoto pentru a se pune de acord asupra formelor de Kodokan Judo si pentru a continua dezvoltarea tehnicilor sportive.Tehnicile străvechi de jujutsu, particulare fiecărei scoli, aveau să rămână prezervate pentru posteritate în kata (luptă regizată).

În 1907, Gunji Koizumi s-a dus în Statele Unite pentru a preda judo.

În 1909, Kodokan a devenit Fundatie Oficială a Japoniei. În acelasi an Jigoro Kano a devenit primul membru de origine japoneză al Comitetului Internațional Olimpic.

În 1910, judo a fost recunoscut ca un sport care putea fi practicat în sigurantă și în 1911 a fost adoptat ca fiind parte a sistemului de educatie japonez. În acelasi an, au luat fiintă: Departamentul de Instructori de Judo Kodokan, Asociatia Centurilor Negre Kodokan si Asociatia Japoneză de Atletică. Începând cu a cincea olimpiadă, desfăsurată la Stockholm, Kano a început să participe la toate Jocurile Olimpice si întâlnirile Comitetelor Olimpice Internationale și a devenit o personalitate în sportul de pretutindeni.

Judo-ul Kodokan a fost reevaluat de către membri săi în 1920. Go Kyo No Waza a fost revizuit, adăugându-i-se 40 de aruncări. 8 aruncări din precedenta clasificare au fost excluse.

În 1921, s-a înfiintat Societatea de Cercetări Medicale în Judo.

Motto-urile Kodokan erau : Seriyoku-zenyo (maxim de eficientă) si Jita-kyoei (beneficii si bunăstări reciproce), accetuând astfel latura morală si spirituală alături de antrenamentul fizic. Ultimul tel era de a perfectiona individul astfel încât să fie de folos societătii. Faza spirituală, dezvoltată gradual, a fost completă în anul 1922. În același an, s-a înființat Societatea Culturală de Judo Kodokan.

Pe parcursul vietii, Kano a obtinut doctoratul în judo, echivalentul a 12 dani, dobânditi doar de fondatorul judo-ului. A muncit constant pentru a asigura dezvoltarea atleticii si a sportului japonez în general, fiind numit în consecint㠓Părintele Sportului Japonez”. În 1935, i s-a înmânat premiul Asahi pentru contribuția deosebită la organizarea sportului în Japonia pe tot parcursul vietii sale.

Pe lângă calitatile sala de inovator si bun administrator, Kano era și un luptător iscusit, lucru sustinut de toti judoka avansati, care s-au recunoscut învinsi în fața lui Kano.

În timpul călătoriei de întoarcere de la întâlnirea Comitetului International Olimpic de la Cairo, unde a reusit să nominalizeze Tokyo pentru desfăsurarea Jocurilor Olimpice din 1940, Kano a murit de pneumonie, la bordul navei S.S. Hikawa Maru pe 4 mai 1938, la vârsta de 78 de ani.

Al Doilea Război Mondial a modificat dezvoltarea judo-ului. În loc să fie folosit ca un sport, el a fost învătat ca o tehnică de luptă. Cei selectionați pentru fortele de comando si servicii speciale atingeau adesea un mare grad de expertiză în judo.

Când Japonia a găzduit Jocurile Olimpice din 1964, Judo-ului i s-a acordat oportunitatea de a fi sport olimpic pentru prima oară. Din cele 16 medalii acordate, Japonia a câstigat 3 medalii de aur, și una de argint. Judo nu mai era un sport japonez ci devenise un sport internațional.

Timp de 60 de ani structura Judo-ului Kodokan nu s-a schimbat. Totusi în 1982 Go Kyo No Waza a fost revizuit, reintroducându-se cele 8 tehnici excluse în 1920 și adăugându-i-se 17 noi tehnici. Aceste 65 tehnici obtinute în urma revizuirii au devenit cunoscute sub denumirea de “Cele 65 de tehnici de Judo Kodokan”.

De-a lungul anilor s-au produs două mari linii de dezvoltare a judo-ului. Una este introducerea de noi categorii de greutate. La început, diferențele de greutate nu erau importante. Toti se luptau între ei. Astfel, dacă 2 sportivi la fel de priceputi erau fată în fată, de obicei câstiga cel mai greu dintre ei. A fost o mare opozitie la început împotriva introducerii noilor categorii de greutate. Unii maestri se temeau că aceasta însemna sfârsitul judo-ului ca artă. Initial erau trei categorii de greutate, iar ulterior au fost cinci. Includerea ca sport olimpic la Olimpiada din 1964, a ajutat această reformă.

A doua linie era învătarea judo-ului de către copii. Initial, judo era considerat un sport prea periculos pentru a fi învătat de către copii, deoarece nu aveau disciplina necesară pentru a nu îl folosi în afara sălii. Astăzi, multe cluburi de judo sunt compuse cu precădere din juniori.

Sunt mai multe stiluri de judo. Odată cu includerea sa ca sport olimpic, s-a produs o modificare, practicându-se cu precădere judo competitional. În consecintă, unele cluburi practică judo exclusiv pentru a participa la competitii. Alte cluburi pun accent pe calităti. Ei repetă miscările de foarte multe ori până devin instinctive si îsi dezvoltă viteza prin practică. Aceste cluburi predau de asemenea kata. Ele trebuie considerate ca fiind cluburi de judo tradițional.

 

Istoria JUDO-ului romanesc

 

Judo-ul a fost introdus în Romania prin 1928, de profesorul japonez Heishichi Ishiguro, unul dintre numerosii instructori formați de Jigoro Kano.

Timp de un an, Ishiguro a predat judo-ul la ONEF (Oficiul Național de Educație Fizică) din Bucuresti. Apoi, cursul a fost continuat în cadrul ANEF. În perioada 1929-1933 profesor pentru educatie fizică la catedra de sport era căpitanul Emilian Teacă. De numele acestui căpitan se leagă, de fapt, începuturile judo-ului din tara noastră.
       Prima competitie a fost organizată în 1934, protagonisti fiind jandarmii de la scolile din Bucuresti și Câmpina si pompierii bucuresteni.
       Tot jandarmii au mai organizat o altă întrecere, in 1937, la Ploiesti, competitie la care au participat 7-8 promotii de ofiteri, subofiteri și militari în termen. S-a luptat la o singură categorie: open. La ofiteri a câstigat Pavel Capotă, din Bucuresti, iar la subofiseri a iesit învingător sergentul Doru P. Butiu, al cărui fiu avea să devină mai târziu unul dintre "pionierii" judo-ului din Timisoara.

Abia prin anul 1950, după război, judo-ul revine în scena sportivă românească. La Arad, Mihai Botez a reusit, în 1957, să-si facă "acte" pentru sectia sa de la Uzinele de Vagoane, în acelasi an prof. loan Avram înfiintând un cerc de judo la Institutul Agronomic din Bucuresti. Tot atunci, prof. Florian Frazzei a organizat și condus un cerc de judo la Scoala Sportivă nr. 2 din Capitală. Doi ani mai târziu, în 1959, un mare iubitor de judo, Vasile Gotelet, tehnician sportiv a înfiintat un cerc de judo la Uzinele Vulcan din Bucuresti. În 1960, au apărut, ca ciupercile după ploaie, cercuri de judo la Sibiu, Medias, Arad, Iasi.
      Ambasada Japoniei, sensibilizată de pasiunea românilor pentru sportul national japonez a început să pună la dispozitia practicantilor primele materiale de specialitate privind tehnica si metodica judo-ului.
Un pas însemnat în demersurile pentru recunoasterea oficială a acestui sport în România avea să-l constituie înfiintarea, în 1962, a Comisiei de Judo în cadrul Consiliului Orăsenesc Bucuresti pentru Educatie Fizică si Sport.

Prin intermediul acestei Comisii s-a centralizat activitatea puținelor centre existente, aceptându-se apoi vizita, în 1963, a echipei sindicatelor din Franta, FSGT care a sustinut o dublă întâlnire cu selectionatele Bucurestiului. Meciurile au avut loc pe terenurile arenei de tenis Progresul din Capitală. Spre marea satisfactie a simpatizantilor acestui sport, prima selectionată a Bucurestiului a câstigat cu 3-2.
În presă încep să apară primele stiri și articole de prezentare si popularizare a judo-ului.

"Sportul Popular" din 7 mai 1964 publica o stire despre Congresul Uniunii Europene de Judo, iar revista "Sport", nr. 18 din 1965, sublinia că: "S-a descoperit remediul timiditătii si al complexului de inferioritate ce-i stăpânesc pe copii".

La rândul ei, "Scânteia Tineretului" din 20 decembrie 1966, publica un articol semnat de Anton Muraru, în care afirma: "Surpriza, răsturnările de situatii, folosirea fortei adversarului împotriva lui sunt doar câteva din laturile «gustate» ale acestui sport. Judo-ul dezvolta gândirea creatoare, asociativă, îndemânarea si precizia, curajul, spiritul întreprinzător si inteligenta".

În ziarul "Munca" din 13 mai 1966, un alt articol susținea că "valoarea sportivilor japonezi si succesele obținute de ei în foarte multe discipline sportive se datoresc, în cea mai mare parte, practicării judo-ului.

În anul 1964 au fost înaintate memorii în care se detalia dezvoltarea judo-ului pe cuprinsul tării noastre cu date concrete, centre, antrenori, competitii etc. Între altele, se mentiona că: "Având în vedere activitatea sustinută a sectiilor de judo, propunem înfiintarea Federatiei de Judo".

De unde să fi bănuit sufletistii judo-ului că se adresau, de fapt, celui mai înversunat adversar al acestui sport?!
        Pe atunci, Miron Olteanu (despre el este vorba) era Presedintele Federatiei Române de Lupte, care nu putea să vadă cu ochi buni JUDO-UL, pe care îl considera un sport de mare concurentă pentru LUPTE.
       În documentele respective se remarca evolutia evidentă a judo-ului în țara noastră:"disciplina judo face parte din sporturile olimpice, cu Campionate Europene și Mondiale.

Rugăm (...) recunoasterea sportului judo ca sport republican". Memoriile au fost semnate de ing. Liviu Urma, pe atunci Secretar al Comisiei Orășenești de Judo și Anton Muraru în calitate de membru al Biroului Orăsenesc. Textul avea anexat si un plan de măsuri pentru dezvoltarea judo-ului în România.

În mai 1967, cu sprijinul Asociatiei Sportive Viotrometan Medias am organizat primul Campionat National pe Echipe, dotat cu Cupa Târnava. Competitia a fost organizată fără sprijinul organelor sportive, deoarece conducerea UCFS-ului interzisese tuturor judetelor să organizeze competitii și demonstratii de judo. Totusi concursul s-a bucurat de un succes deosebit fiind vizionat, pe stadionul de fotbal, de peste 10.000 de spectatori.

Dar succesul, s-a datorat și largii propagande pe care a făcut-o acestui sport Cinematografia. Pentru jurnalele de actualităti ale studioului Alexandru Sahia, regizorul Alexandru Ghidali, a realizat un amplu reportaj, care a fost difuzat pe ecranele tuturor cinematografelor din tară timp de o luna și jumătate. A fost o chestie extraordinară pentru că, tineretul care nu avea televizor si discoteci mergea în număr foarte mare la cinema, imaginile cu si despre judo îndemnându-i la practicarea acestui sport.

Succesul filmului în mass – media a contribuit la sensibilizarea liderilor politici care au decis demararea actiunilor pentru oficializarea judo-ului.

Alexandru Siperco, pe atunci membru al Comitetului International Olimpic C.I.O, a sprijinit si el din toate puterile initiativa mea (Andrei fiul acestuia, fiind judoka în sectia de copii Cutezătorii). Aici trebuie să recunosc, am avut noroc pentru că multi dintre copiii demnitarilor politici si militari ai epocii practicau judo în cluburi si îsi influentau într-un fel părintii în luarea deciziilor legate de viitorul acestui sport.

În ziua de 21 mai 1968 a avut loc Adunarea Generală care a ales conducerea noii Federatii și Biroul Federal: Secretar Responsabil, prof. Anton Muraru, omul care avea să se afle la timona FRJ până în 1989. Din Biroul Federal făceau parte, printre altii, generalul Paul Marinescu (Presedinte), Alexandru Siperco si Titus Deac (Vicepresedinti) Mihai Botez, Florian Frazzei, Ioan Avram si antrenorii lotului reprezentativ, ing. Liviu Urma si Ovidiu Bucur.

Primită cu raceală, noua disciplină olimpică a stat fără buget, si fără sediu, timp de 2 ani. Apoi lucrurile au început să meargă.
        La putin timp după Adunarea Generală, în baza relatiilor bune avute cu Ambasada Japoniei la Bucuresti, Kodokan-ul a trimis la Bucuresti doi mari specialisti în judo, campionii mondiali Takesse Matusaka si Sheizi Shinomaki care au tinut primul curs de formare a antrenorilor, curs la care au fost participat 40 de tehnicieni.

La numai două luni au si fost organizate deja întrecerile primei editii a Campionatului National pe Echipe. Cu stângăciile începutului, cu kimonou-ri mai mult sau mai puțin pe măsură, cu procedee tehnice bazate îndeosebi pe forta bratelor si mai putin pe subtilitatea traditională a acestui sport asiatic, cu multe decizii de arbitraj contestate, Campionatul s-a bucurat totusi de un succes deplin, lansând practic judo-ul ca sport de masă.

În primăvara lui 1969, deci la mai putin de un an de la înfiintarea Federatiei, a avut loc prima competitie internațională : Campionatele Internationale ale României, una dintre întrecerile care aveau să fie organizate an de an, până în prezent. La editia inaugurală au fost invitate puternicele formatii ale, U.R.S.S., R.D.G., Cehoslovaciei si Bulgariei. Cum era de asteptat, ai nostri nu prea s-au "vazut".

Primul succes la o competiție internațională a fost obtinut de arădeanul Ionel Lazăr, la categoria mijlocie, cu prilejul Campionatelor Intemationale de Tineret ale Romaniei, în 1971. Cu sigurantă, cel mai important moment pentru judo, la începuturile sale, a fost participarea echipei României la Campionatele Europene din 1977, de la Ludwigshafen RFG – (invitată pe banii Federatiei de Judo din Germania). Aici au urcat pe treptele podiumului de onoare pentru prima dată și reprezentantii tării noastre.

În panoplia judo-ului românesc sunt asezate la loc de cinste si numele judoka ce au cucerit medalii de aur pentru România. Deschizător de drum a fost regretatul judoka de mare talent VLAD NICOLAE MIRCEA.

Următoarea editie a Campionatelor Europene, în 1981, a avut loc în Ungaria, la Debrecen. În finala categoriei semi-ușoare ajunsese dinamovistul bucurestean Constantin Niculae, un sportiv înalt si bine legat pentru categoria respectivă, adversar fiindu-i diavolul francez Thyeri Rey, un tânăr de numai 20 de ani care, cu un an înainte, la Moscova, devenise campionul olimpic al categoriei super-usoare.
         După o confruntare în care reprezentantul nostru i-a învins si pe arbitri, Constantin Niculae a devenit campionul european, cucerind medalia de aur.

După numai un an, în 1982, un alt judoka român, Mircea Frătica, de la Nitramonia Făgăras, a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de onoare al Campionatelor Europene, la Rostock, în R.D.G., depăsindu-l în finală pe Sota Hadareli (U.R.S.S), fostul campion european. E a 3-a medalie de aur la trei editii consecutive ale CAMPIONATELOR EUROPENE.

Aurul rămâne aur, dar si alte succese au valoarea lor, mai ales dacă sunt obtinute în arena marilor competitii. Debutul la Campionatele Mondiale a avut loc în 1979, la Paris, si s-a soldat cu două pozitii fruntase - locurile cinci ocupate de Arpad Szabo, la "super-usoară", si Constantin Niculae, la "semi-usoară".

A fost nevoie apoi de un deceniu pentru ca judo-ul românesc să mai obtină un "bronz" la Campionatele Mondiale prin Adrian Croitoru, la categoria mijlocie, la editia de la Hamilton (Canada). Tot prin Adrian Croitoru, România a ocupat locul III la Campionatele Mondiale de la Birmingham din 1999 la categoria 90 kg. Medalie la Campionatele Mondiale de Seniori a mai luat Dumitru Alina în 2005, respectiv 2007, ea ocupând locul 3 la categoria 48 kg în ambele cazuri.

Apreciate cum se cuvine au fost si primele medalii olimpice, cele două medalii de bronz cucerite de Mircea Frățica si Mihai Cioc la Jocurile Olimpice de la Los Angeles in 1984. Tabloul de onoare al Federatiei de Judo a fost completat mai târziu, cu o altă medalie olimpică, de Simona Richter, care a ocupat locul III la Jocurile Olimpice de la Sidney din 2000, la categoria 78 kg.

Cea mai valoroasă medalie a fost obtinută de Alina Dumitru la Jocurile Olimpice din 2008 de la Beijing, ea clasându-se pe prima treaptă a podiumului. A obtinut astfel prima medalie olimpică de aur pentru judo-ul românesc, ea fiind de asemenea si prima medalie olimpică a delegației României aflată la Jocurile Olimpice de Vară 2008.

La Campionatele Europene de Seniori s-au luat nenumărate medalii prin Croitoru Adrian, Moise Laura Moricz, Dumitru Alina, Aluas Dinea Ioana. Si judoka mai tineri au reprezentat cu onoare România, ei aducând un mare număr de medalii de la Campionatele Europene de Tineret, Juniori și Cadeti, respectiv Campionatele Mondiale de Juniori.

Sperăm ca si pe viitor să fim reprezentati cu onoare de sportivii nostri si le urăm MULT SUCCES. 

Recent Videos

999 views - 0 comments
1449 views - 0 comments
1448 views - 0 comments
1698 views - 0 comments

Recent Forum Posts

by Cornelius Serghie over a year ago
by anonymous over a year ago